La Bucureşti, cu prilejul Zilei Naţionale a Auditorului Seminarul profesional: „Abordări ale auditului financiar”

Autor:\N

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:\N

Abstract:
A devenit o tradiţie ca, în fiecare an, la 26 octombrie, auditorii financiari din România să-şi sărbătorească ziua lor naţională. În acest an evenimentul a fost marcat prin organizarea unui seminar cu tema: „Abordări ale auditului financiar”, desfăşurat în ziua de 25 octombrie a.c. la sala Titulescu din complexul Romexpo.\rCu acest prilej s-au discutat probleme de cea mai mare actualitate din domeniul profesiei: transpunerea în practică a noilor reglementări privind auditul statutar, înfiinţarea Consiliului pentru Supraveghere Publică a Activităţii de Audit Statutar şi cerinţele impuse de dezvoltarea relaţiilor interne şi internaţionale cu organismele profesionale. \r\rLucrările seminarului au fost conduse de prof. univ. dr. Ion Mihăilescu, preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR). Noutăţile din domeniul auditului financiar şi provocările actuale ale profesiei, cu referiri şi la criza financiară mondială, au fost prezentate de dr. Georgeta Petre, director în Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) – „Rolul autorităţii statului în transpunerea şi aplicarea prevederilor comunitare în domeniul auditului statutar” - , Laura Perrin, director în cadrul KPMG România – „Profesionalism şi etică” - şi Martin Manuzi, director al Biroului European din cadrul Institutului Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Wales (ICAEW) – „Provocări europene pentru profesie”. \r\rAuditorii români au fost salutaţi, cu prilejul zilei lor naţionale, de Georgios Karamichalis, membru al Institutului Auditorilor din Grecia (SOEL), de Mircea Poenaru, preşedintele Asociaţiei Auditorilor Interni din România, prezenţi în sală, şi de prof. univ.dr. Ion Gheorghe Roşca, rectorul Academiei de Studii Economice (ASE), care a transmis un mesaj în acest sens. \rAşa cum a precizat preşedintele Ion Mihăilescu, sărbătoarea din acest an este întâmpinată cu două mari realizări: CAFR a fost primită în rândul membrilor cu drepturi depline ai Federaţiei Internaţionale a Experţilor Contabili Francofoni (FIDEF) şi urmează să devină membru cu drepturi depline al Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC).\r\rPe plan intern, Camera a fost recunoscută de către Guvernul României drept organism profesional investit pentru organizarea, coordonarea şi autorizarea desfăşurării activităţii de audit statutar în România, prin adoptarea OUG nr. 90/24 iunie 2008, ceea ce incumbă responsabilităţi sporite atât organismului profesional în ansamblu, care trebuie să-şi adapteze propriile reglementări şi norme de lucru, cât şi fiecărui auditor în parte spre a se ridica la nivelul reglementărilor naţionale şi internaţionale în materie.\rDespre prevederile acestei ordonanţe a vorbit, pe larg, dr. Georgeta Petre. Astfel, OUG nr. 90 transpune în legislaţia românească prevederile Directivei 2006/43 a CE referitoare la auditul statutar al situaţiilor financiare anuale individuale şi consolidate şi totodată crează un sistem de supraveghere publică pentru auditorii statutari şi pentru firmele de audit. În acest scop a fost constituit Consiliul pentru Supraveghere Publică a Activităţii de Audit Statutar, care îşi va exercita atribuţiile asupra entităţilor de interes public, precum: băncile, instituţiile financiare, societăţile de asigurare şi reasigurare, societăţile de adiministrare a pensiilor private, societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, companiile naţionale. \r\rLaura Perrin, singura reprezentantă a ţării noastre în consiliul de conducere al organizaţiei mondiale ACCA, a apreciat că adevărata cauză a crizei financiare mondiale o reprezintă criza de etică, care a generat o lăcomie din partea instituţiilor financiare. Înfăptuind, practic, toate cele şapte păcate în domeniul lor de activitate – mândria, lăcomia, iubirea de arginţi, mânia, invidia, lenea şi desfrânarea – instituţiile financiare au răspândit haos la nivel global, lăsând pieţele din toată lumea în agitaţie şi tumult. Pentru depăşirea crizei, buna guvernare a companiilor este la fel de importantă ca buna guvernare a ţărilor, a atras atenţia Laura Perrin, capacitatea managementului din bănci de a identifica şi gestiona riscurile dovedindu-se a fi esenţială.\rÎn comunicarea sa, Martin Manuzi s-a referit pe larg, concret, la provocările profesiei de auditor şi a celei contabile în general, în contextul actualei crize financiare, insistând asupra cerinţei ridicării calităţii misiunilor de audit şi a respectării cu stricteţe a standardelor internaţionale de audit şi a codului etic IFAC. Totodată, a relevat o serie de aspecte din practica prestigiosului organism profesional britanic pe care îl reprezintă, împreună cu disponibilitatea ICAEW de a realiza o bună cooperare cu CAFR.\r\rÎn finalul seminarului a avut loc o dezbatere între participanţi şi specialiştii care au susţinut comunicări, pe marginea problemelor de actualitate care frământă profesia de audit financiar.