Perspective strategice în auditul financiar

Autor:Prof. univ. dr. Eugeniu ŢURLEA, drd. Mihaela MOCANU

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:competiţie, cooperare, co-opetiţie, audit financiar, strategie

Abstract:
Companiile de audit se confruntă în prezent cu provocări cel puţin la fel de mari ca şi alte afaceri, ceea ce face ca şi pentru ele planificarea strategică să fie importantă. Cu toate acestea, puţine studii au avut în centru auditul financiar dintr-o perspectivă strategică. Obiectivul prezentului articol este de a completa această lacună în cunoaştere prin oferirea unei perspective strategice asupra auditului financiar. Ca metodologie, lucrarea aplică un instrument managerial inovator – modelul co-opetiţional – pentru a identifica şi a explica mecanismele fundamentale din mediul în care funcţionează companiile de audit şi pentru a arăta cum pot fi schimbate aceste mecanisme pentru a creşte succesul respectivelor companii. Sunt identificaţi participanţii la ”jocul” auditului financiar (clienţi, furnizori, competitori şi parteneri), precum şi celelalte elemente ale jocului (valorile adăugate ale jucătorilor, regulile, tacticile şi aria de cuprindere a jocului). Pe baza acestei analize, sunt oferite sugestii pentru potenţialele strategii pe care firmele de audit le-ar putea alege pentru a-şi mări succesul în afaceri şi în acelaşi timp sunt evidenţiate abordări şi strategii care funcţionează în majoritatea afacerilor, dar nu şi în auditul financiar. Prezentul articol îşi aduce contribuţia la cunoaştere prin aplicarea modelului co-opetiţional la domeniul auditului financiar şi are implicaţii pentru managerii companiilor de audit care doresc să-şi îmbunătăţească strategiile. Articolul îşi propune să-i conştientizeze pe aceştia cu privire la importanţa unei perspective strategice în conducerea firmelor de audit, la interdependenţele între diverşii participanţi la jocul auditului financiar şi la necesitatea de a lua în considerare atât competiţia, cât şi cooperarea (într-un cuvânt, „co-opetiţia”) în conducerea propriei afaceri. \r