Reglementări în domeniul auditului statutar
Autor:
Alexandru GROZA
JEL:
DOI:
Cuvinte cheie:
audit, audit statutar, auditor statutar, reglementări naţionale, reglementări internaţionale
Abstract:
Auditul (profesia de auditor) s-a dezvoltat ca urmare a necesităţilor practice şi a necesităţii de informaţii solicitate de diverşi utilizatori în fundamentarea şi luarea unor decizii oportune şi raţionale în viaţa unei entităţi economice. În România, activitatea de audit şi implicit profesia de auditor este una nouă, dar care a reuşit să ajungă la maturitate prin cadrul de reglementare al acestora şi practica în domeniu.\rÎn literatura de specialitate, necesitatea auditului statutar este explicată prin prisma a trei teorii:\r- teoria motivaţională, care explică necesitatea auditului statutar prin comportamentul profesional superior al celor care răspund de întocmirea situaţiilor financiare;\r-teoria agenţiei, care justifică necesitatea auditului prin faptul că investitorii nu pot avea încredere deplină în manageri în privinţa utilizării adecvate a fondurilor alocate;\r- teoria asigurării, care explică necesitatea auditului statutar prin prisma a două principii: principiul asigurării (auditorul furnizează persoanelor care se bazează pe informaţia auditată un anumit grad de asigurare); principiul informaţiei (informaţiile auditate sunt mai credibile şi mai utile în procesul de luare a deciziei pentru utilizatorii principali).\rActivitatea de audit statutar trebuie să respecte două categorii de cerinţe: cerinţele de regularitate şi cerinţele de sinceritate. Regularitatea se referă la conformitatea cu reglementările în vigoare (normele sau standardele naţionale şi/sau internaţionale, directivele europene, normele elaborate de organismele profesionale), iar, în lipsa acestora, principiile contabile general admise şi raţionamentul profesional stau la baza activităţii de audit. Sinceritatea presupune buna credinţă a persoanelor din conducere şi din departamentul financiar-contabil cu privire la alegerea şi aplicarea politicilor şi procedurilor contabile, în aprecierea realităţii tranzacţiilor şi operaţiunilor, în evaluarea operaţiunilor şi aprecierea riscurilor.