Activele toxice, factorul declanşator al crizei economice mondiale

Autor:Bob RYAN, ACCA

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:active toxice, obligaţiuni de datorie colateralizată, ipotecă, instituţii de investiţii

Abstract:
În articol sunt prezentate pe scurt informaţii cu privire la criza bancară şi la factorii care au determinat declanşarea crizei financiare globale în anul 2008.\rPentru a înţelege rădăcinile crizei e nevoie să se arunce o privire în urmă la încercările diverse efectuate de administraţiile succesive ale SUA de a spori gradul de disponibilitate al creditelor pentru împrumuturile destinate achiziţiilor de locuinţe pentru toate nivelurile de venit, locaţiile geografice şi grupurile sociale.\rAtunci când băncile acordă împrumut prin intermediul ipotecilor, cărţilor de credit, împrumuturilor pentru maşini sau prin alte forme de creditare, în mod invariabil se îndreaptă spre „reducerea” riscului lor printr-un proces de securitizare.\rÎn cazul ipotecilor sub-standard (sub-primare), nivelurile ridicate de risc au necesitat un tip diferit de securitizare, obţinut prin crearea unor instrumente de tip derivate cunoscute sub numele de „obligaţiuni ale datoriei colateralizate” sau ODC.\rODC-urile sunt, de aceea, un mecanism prin intermediul căruia pierderile sunt transferate către investitorii cu cel mai ridicat apetit pentru risc (cum ar fi fondurile pentru acoperirea de riscuri), lăsând majoritatea investitorilor în ODC-uri (în principal alte bănci) cu o sursă de flux de numerar cu un risc scăzut.\rCând ipotecile sub-standard au fost emise, nimeni nu a ştiut care dintre ele nu va fi achitată, dar emitenţii au recunoscut (sau, în cazul pieţii americane au presupus ca ipoteză de lucru) că majoritatea copleşitoare a debitorilor îşi va plăti dobânzile şi datoria la termenul fixat.\rBăncile s-au mai confruntat cu o problemă – cum să evalueze ODC-urile.\rŢinând cont de complexitatea fiecărei economii, auditorii şi contabilii profesionişti trebuie să lucreze împreună pentru a identifica cele mai bune soluţii pentru ieşirea din această criză financiară care a cuprins întreaga lume în 2008.