Serviciile de investiţii financiare faţă în faţă cu Directiva privind Pieţele de Instrumente Financiare

Autor:Şerban TOADER, KPMG

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:Procesul Lamfalussy, paşaport unic, clasificarea clienţilor, transparenţa pretranzacţionare, raportarea tranzacţiilor, consultanţă

Abstract:
La doar câteva luni după aderarea României la Uniunea Europeană, sectorul financiar se află în plin proces de adaptare la noile standarde, având în faţă provocările generate de implementarea regulilor cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, dar şi de impactul schimbarilor preconizate la nivel european. În acest context, dorim să semnalăm importanţa şi complexitatea procesului de implementare a Directivei privind Pieţele de Instrumente Financiare, în special ţinând cont de aplicabilitatea directă şi automată a Regulamentelor Comisiei Europene în sistemul naţional.\r\nSe preconizează că implementarea MiFID va modifica peisajul financiar actual din UE, având drept obiectiv o creştere a lichidităţilor, stabilirea unor cerinţe uniforme de conformitate din partea firmelor şi optimizarea măsurilor de protecţie a investitorilor. Se intenţionează ca MiFID să faciliteze operaţiunile transfrontaliere în cadrul UE, precum şi o creştere a concurenţei între bursele reglementate şi pieţele alternative de plasare a ordinelor.\r\n