Recunoașterea și evaluarea capitalului uman: o reflecție asupra literaturii de specialitate

Autor:Drd. Nicoleta Maria IENCIU

JEL:M 59

DOI:

Cuvinte cheie:capital uman, recunoaștere, evaluare, literatură de specialitate, perspectivă teoretică

Abstract:
Lucrarea de față contribuie la literatura de specialitate prin realizarea unei succinte incursiuni în sfera cunoașterii capitalului uman privind modul de recunoaștere și evaluare a acestuia din perspectivă teoretică. Actualmente, reglementările contabile în vigoare permit existența unor neconcordanțe la nivelul recunoașterii și evaluării capitalului uman, motiv pentru care acest subiect iscă numeroase dileme și controverse. Obiectivul acestei lucrări este de a furniza evidențe și alternative dezvoltate în cadrul literaturii de specialitate care ar putea sprijini atât mediul academic, cât și practic pentru înțelegerea și valorificarea capitalului uman.