Managementul rezultatului și calitatea raportării financiare: O analiză comparativă pre-post aplicare IFRS pentru societățile cotate la Bursa de Valori București

Autor:Drd. Elena NECHITA

JEL:M41

DOI:

Cuvinte cheie:managementul rezultatului, calitatea raportării financiare, Standardele Internaționale de Raportare Financiară, societăți cotate, Bursa de Valori București

Abstract:
Cercetarea urmărește analiza fenomenului de management al rezultatului în condițiile implementării Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) pentru situațiile financiare individuale întocmite de către companiile listate la Bursa de Valori București (BVB), ca o cerință de reglementare începând cu exercițiul financiar 2012. Debutând cu descrierea cadrului legislativ de raportare financiară din România, cercetarea dezvăluie prin intermediul unei analize comparative pre-post IFRS în ce măsură există dovezi ale practicilor de netezire a rezultatului pentru companiile listate la BVB după adoptarea IFRS, precum și dacă valorile contabile ale acestor firme prezintă o mai mare relevanță din punct de vedere al evoluției prețului acțiunilor odată cu trecerea la IFRS. Cercetarea contribuie la îmbogățirea literaturii de specialitate prin punctarea implicațiilor adoptării IFRS la nivelul economiilor emergente.