Măsurarea valorii auditului intern în domeniul bancar

Autor:Clara-Iulia ZINCA (VOICULESCU)

JEL:G21, M42.

DOI:10.20869/AUDITF/2016/141/1009

Cuvinte cheie:Audit intern, valoare adăugată, măsurarea performanței, bănci.

Abstract:
Importanța funcției de audit intern în instituțiile bancare a crescut considerabil în perioada crizei financiare, orientarea managementului transferându-se către managementul riscurilor și controlul proceselor. Rolul auditului intern este de a sprijini conducerea în protejarea patrimoniului băncii, reputației și în asigurarea dezvoltării susținute a organizației, prin oferirea unei analize extinse și a unei viziuni cuprinzătoare asupra activităților. În plus, așa cum orice departament trebuie să își realizeze obiectivele și să adauge valoare organizației, același lucru este valabil și pentru compartimentul de audit intern. Acest studiu are ca obiectiv să examineze metodele utilizate în măsurarea valorii auditului intern în domeniul bancar și să identifice cele mai relevante metode care vizează efectul activității de audit intern asupra rezultatelor organizației. Propunem răspunsuri la întrebări precum: „Își confirmă valoarea funcțiile de audit din instituțiile bancare?” și „Cum poate auditul intern să își demonstreze contribuția la adăugarea de valoare în beneficiul organizației?” În acest sens, am abordat măsurarea valorii auditului intern din punct de vedere teoretic. În continuare am investigat care sunt indicatorii-cheie de performanță (KPIs) și practicile utilizate pentru măsurarea valorii auditului intern și am analizat măsura în care acești indicatori reflectă valoarea adăugată a activității de audit intern pentru organizație. Rezultatele studiului sugerează că majoritatea organizațiilor utilizează metode care conțin preponderant elemente cantitative și mai puțin elemente calitative. Există diferențe între bănci și alte tipuri de organizații în privința metodelor și practicilor utilizate, dar și în ceea ce privește importanța acordată măsurării valorii auditului intern. În plus, constatările confirmă faptul că există loc pentru îmbunătățirea metodelor și practicilor utilizate, astfel încât funcția de audit intern să își majoreze valoarea și credibilitatea.

Abstract(152KB)
Articol(557KB)