Diversificarea surselor de venit la nivelul bugetelor instituţiilor publice de învăţământ superior

Autor:Oana CHIRICĂ, Bogdan PUŞCAŞ

JEL:I22, G32

DOI:10.20869/AUDITF/2018/149/007

Cuvinte cheie:Sector public, educaţie, finanţarea educaţiei, buget, învăţământ superior

Abstract:
Constituirea veniturilor instituţiilor publice a reprezentat şi reprezintă o problematică abordată atât la nivel naţional cât şi internaţional. Concret, dependenţa de o sursă de finanţare unică poate cauza instabilitate financiară la nivelul universităţilor publice. De aceea, managementul strategic la nivelul instituţiilor din domeniul educaţiei trebuie să vizeze atragerea de surse de venit, altele decât cele generate de subvenţiile de la bugetul de stat, iar utilizarea acestora în condiţiile autonomiei financiare poate asigura atingerea obiectivelor propuse prin planul strategic instituţional. Cercetarea efectuată are la bază activitatea de documentare privind nevoia şi mijloacele de diversificare a surselor de finanţare a universităţilor. Identificarea unor surse complementare de finanţare a întregului proces educaţional – o adevărată provocare la nivelul universităţilor – poate conduce la o creştere a competitivităţii acestora pe plan naţional şi internaţional. În lucrare este subliniată relevanţa şi problematica diversificării surselor de finanţare ale universităţilor publice. În acest scop, se face o trecere în revistă a tipurilor surselor de venit extrabugetar: venituri din taxele de studii, de înmatriculare şi de înscriere, din taxele pentru susţinerea examenelor nepromovate, din taxele pentru servicii la cererea studenţilor etc. De asemenea, sunt analizate diferitele politici privind cuantumul taxelor de studii, în contextul concurenţei dintre universităţi, precum şi modalităţile de constituire a provizioanelor pentru situaţia în care atractivitatea programelor de studii se diminuează.

Abstract(234KB)
Articol(923KB)