Navigand prin lumea digitala – Impactul asupra noii lumi a muncii, o perspectiva multigen

Autor:Denisa ABRUDAN, Mihaela Gabriela HRISCU

JEL:O15, M15

DOI:10.20869/AUDITF/2022/167/020

Cuvinte cheie:transformare digitala; resurse umane; generatii; locuri de munca; inteligenta artificiala;

Abstract:
Tehnologia digitala impacteaza secolul XXI, ne modeleaza stilul de viata, modul in care gandim si felul in care actionam. Lucrarea de fata prezinta aspecte ale transformarii digitale ale locului de munca si cum acest proces impune crearea si dezvoltarea de noi abilitati si competente pentru angajatii din prezent, dar mai ales din viitor. In acest nou context, un rol esential revine educatiei, sistemelor educationale care trebuie sa se adapteze noilor cerinte, tocmai pentru ca educabilii sa detina abilitatile necesare pentru a fi mai productivi. Din aceasta perspectiva, autorii prezinta in lucrarea de fata o metoda de predare si invatare numita metoda TADEO, care incurajeaza invatarea abilitatilor necesare pentru Educatia 4.0. Aceasta metoda este bazata pe un instrument software de suport tehnologic pentru a-i ajuta pe profesori sa-si construiasca planul de predare, durata predarii, materialele de predare si metoda de evaluare. Munca hibrida este o oportunitate care aduce noi provocari: mediul de lucru se schimba intr-un ritm rapid, automatizarea inlocuieste sarcinile umane cu scopul de a prospera organizatiile. Recrutarea a devenit dificila in momentul aparitiei transformarii digitale, apar noi provocari pentru angajatori deoarece au nevoie de oameni cu competente necesare pentru a face fata unui mediu de lucru in schimbare. Studiul a fost efectuat pe un esantion de respondenti din cadrul unei companii multinationale din domeniul serviciilor, cu sediul in zona de vest a Romaniei, unde au fost chestionati angajati din departamentul de contabilitate pentru a vedea care este parerea lor asupra inteligentei artificiale, asupra implicatiilor robotilor si asupra viitorului in munca. Aceasta cercetare are la baza patru obiective care au fost atinse si trei ipoteze care au fost testate. Rezultatele studiului au aratat ca aproximativ jumatate (43,7%) dintre angajatii care au raspuns la acest chestionar isi desfasurau munca de la birou si doar 28,2% se considera foarte multumiti de locul de munca, iar 37,9% se vad si peste 10 ani lucrand tot in aceeasi companie.

Abstract(368KB)
Articol(523KB)