Auditul intern din perspectiva ESG. Experienta industriei farmaceutice
Autor:
Antonella Maria TIMIS
JEL:
M42, M48, M48, G38
DOI:
10.20869/AUDITF/2024/175/022
Cuvinte cheie:
audit intern; ESG; guvernanta corporativa; industrie farmaceutica; Bursa de Valori Bucuresti; indice de divulgare a informatiilor;
Abstract:
Intr-un context global si in continua schimbare, adaptarea si inovatia sunt fundamentale pentru existenta si sustenabilitatea companiilor. Importanta schimbarilor climatice si interesul crescut al investitorilor si al altor parti interesate pentru informatii despre mediu, social si guvernanta (ESG Environmental, Social, Governance) impun adoptarea de catre companii a strategiilor de afaceri centrate pe ESG. Astfel, auditul intern isi asuma un rol dinamic in promovarea unei culturi organizationale care valorizeaza transparenta, responsabilitatea si angajamentul pentru sustenabilitate. Demersul acestei cercetari este bidimensional. Prima dimensiune are in vedere revizuirea literaturii de specialitate cu privire la abordarile conceptuale specifice auditului intern din perspectiva factorilor de mediu, social, guvernanta. A doua dimensiune este o cercetare cantitativa si consta in identificarea gradului de conformare al companiilor din industria farmaceutica listate la Bursa de Valori din Bucuresti cu cerintele de natura sociala aferente unei bune guvernante corporative, in perioada pandemica si post-pandemica. Aceasta este completata de elaborarea unui cadru pentru auditul intern din perspectiva sociala. Rezultatele cercetarii au relevat convergenta catre plusvaloarea sociala generata de auditul intern in contextul ESG, dar si nevoia imperativa a companiilor de a adopta si a implementa strategii pro-active orientate catre mediu, social si guvernanta.
Abstract(312KB)
Articol(615KB)