Consideraţii privind utilizarea contabilităţii creative în denaturarea informaţiilor din situaţiile financiare şi „maximizarea” performanţelor firmei

Autor:Prof.univ.dr. Victor MUNTEANU, conf.univ.dr. Marilena ZUCA

JEL:M41

DOI:

Cuvinte cheie:contabilitate creativă, situaţii financiare, performanţa firmei, practici de contabilitate creativă, modelarea rezultatului

Abstract:
Dezvoltările economice, juridice şi sociale, dar şi presiunea utilizatorilor de informaţii au făcut necesară inovaţia contabilă, iar, pe această bază, dezvoltarea unei contabilităţi creative.\rO asemenea contabilitate s-a dezvoltat, cu precădere, în economiile anglo-saxone datorită libertăţilor profesiei contabile. Ea s-a aşezat la limita dintre forma legală şi substanţa economică a tranzacţiilor şi evenimentelor. Discutată din perspectiva practicienilor contabili, apariţia contabilităţii creative a fost facilitată de tratamentele de bază şi alternative folosite pentru rezolvarea aceleiaşi probleme. În cele mai multe cazuri o problemă contabilă are cel puţin două soluţii, cu efect diferit asupra poziţiei financiare şi performanţei întreprinderii.\rApariţia contabilităţii creative a fost influenţată şi de flexibilitatea normelor contabile internaţionale.\rContabilitatea creativă este tratată, în cele mai multe cazuri, în mod negativ (creaţie negativă), ca fiind menită să conducă la întocmirea unor situaţii financiare în măsură să răspundă la dorinţele managerilor privind poziţia financiară şi performanţele întreprinderii. În felul acesta, situaţiile financiare nu sunt ceea ce trebuie să fie (discursul normativ), ci ceea ce se doreşte (discursul interesat).\r