Audit statutar versus comunicare financiară. De ce şi cum?

Autor:Prof. univ. dr. Sorin DOMNIŞORU, Prof. univ. dr. Sorin BRICIU, Conf. univ. dr. Irimie Emil POPA, Conf. univ. dr. Ovidiu Constantin BUNGET

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:comunicare financiară, situaţii financiare, informaţii publicate, riscuri, stakeholderi, audit statutar

Abstract:
Prin reluare şi repoziţionare a conceptelor şi tezelor din domeniu, articolul încearcă să prezinte locul şi rolul auditului statutar în cadrul comunicării financiare a organizaţiei cu universul său. În preambulul propriilor aserţiuni, autorii realizează, pe de o parte, o succintă prezentare a contabilităţii creative sau a ingineriilor financiare, iar, pe de altă parte, o succintă trecere în revistă a alternativelor de mare actualitate, apelate de entităţi pentru ameliorarea informaţiilor financiare ce urmează a fi diseminate. Lucrarea sintetizează atât avantajele, cât şi riscurile celor doi vectori ai circuitului informaţional/decizional, soluţii reglementate şi alternative manageriale pentru menţinerea procesului în parametri rezonabili. Autorii se raliază punctelor de vedere din literatura de specialitate care susţin o astfel de abordare şi combat elementele insuficient fundamentate, creându-şi baza pentru susţinerea propriilor idei şi convingeri. Astfel, pe fundalul actualului referenţial contabil internaţional – în care accentul este deja pus pe creşterea transparenţei financiare a organizaţiilor – rolul auditului statutar nu se diminuează, ci, dimpotrivă, el rămâne un pilon al furnizării de asigurări privind integritatea şi calitatea informaţiilor din situaţiile financiare publicate de diversele entităţi. Totodată, sunt rezumate câteva dintre coordonatele acţiunii şi evoluţiei auditului statutar pe această cale extrem de îngustă, ca orice desfăşurare ce se doreşte a fi de succes.\r