Elementele sistemului de control intern bancar şi rolul lor în atingerea obiectivelor instituţiilor de credit

Autor:Prof. univ. dr. Dumitru MATIŞ, Lect. univ. dr. Cristina PALFI

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:sistemul de control intern, audit intern, riscuri semnificative, îndatoriri şi responsabilităţi

Abstract:
Sistemul de control intern reprezintă cadrul principal de organizare a activităţii fiecărei instituţii de credit, menit să asigure că toate obiectivele stabilite, cum ar fi atingerea ţintelor de profitabilitate pe termen lung şi menţinerea unui cadru de raportare financiară şi managerială de încredere, au fost duse la îndeplinire cu succes. \r\rPentru aceasta există cinci principii de evaluare a sistemului de control intern care trebuie să se afle într-o interdependenţă continuă: rolul şi responsabilităţile consiliului de administraţie şi ale conducătorilor instituţiilor de credit, identificarea şi evaluarea riscurilor semnificative, activităţile de control şi separarea responsabilităţilor, informarea şi comunicarea, precum şi activităţile de monitorizare şi corectare a deficienţelor. \r\rUn sistem de control intern eficient este o componentă esenţială a managementului bancar şi totodată baza unor operaţiuni bancare sigure. Un asemenea sistem este esenţial în a oferi certitudinea că o instituţie de credit respectă reglementările legislative şi depune toate eforturile necesare pentru a reduce riscul apariţiei pierderilor neaşteptate şi a unor evenimente ce-i pot afecta reputaţia. \r\rMai mult decât atât, un sistem de control intern eficient este important în a conferii prudenţialitate tuturor operaţiunilor bancare, dar şi în asigurarea stabilităţii sistemului bancar în ansamblul său.