Abordări ale auditului financiar în anul 2006: „Construim un organism profesional puternic, marcat de valorile morale şi profesionale europene“

Autor:Prof. univ. dr. Ion MIHĂILESCU

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:regulament, comunicare, profesionişti, performanţă, acces la profesie

Abstract:
Camera Auditorilor Financiari din România , trecând peste dificultăţile inerente începutului, în noiembrie 2005 a împlinit cinci ani de la înfiiinţare.\r\rÎntre realizările mai recente, prof.univ.dr.Ion MIHăILESCU, preşedintele Camerei , a enumerat realizarea unui sistem de comunicare modern, interactiv cu membrii camerei, prin intermediul site-ului, al revistei, ce apare într-o nouă înfăţişare şi cu un conţinut îmbogăţit, de nivel ştiinţific, precum şi prin dialoguri directe în cadrul unor dezbateri tematice.\r\rÎn prezent, conducerea Camerei este preocupată în cel mai înalt grad de organizarea fără reproş a examenelor de acces la profesie şi a Conferinţei Naţionale care va avea loc la 6 mai a.c.\r\rPe plan internaţional, după ce a obţinut statutul de membru asociat al IFAC, Camera întreprinde demersuri pentru primirea în Federaţia europeană a contabililor – FEE. De asemenea, având în vedere problemele puse în discuţie la recentul Seminar profesional internaţional organizat de Banca Mondială, \r\rCamera Auditorilor Financiari din România acordă cea mai mare atenţie evoluţiilor pe piaţa profesiei şi asigurării tuturor condiţiilor pentru pregătirea continuă a profesioniştilor români, astfel încât, odată cu intrarea la 1 ianuarie 2007 a României în Uniunea Europeană, acestea să îndeplinească în totalitate criteriile pe bază cărora se pot considera auditori financiari europeni.