Evoluţia înregistrată pe linia întreprinderii angajamentelor asumate de România în procesul de negociere cu Comisia Europeană la Capitolul 28 „Controlul financiar”

Autor:conf. univ. dr. Elena-Doina DASCĂLU

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:Comisia Europeană, control financiar, control preventiv, răspundere managerială, legislaţie primară, legislaţie secundară, reglementări procedurale

Abstract:
Prin aprobarea Legii nr. 84/2004, s-au introdus în legislaţia care reglementează controlul intern şi controlul financiar preventiv, toate elementele de noutate cuprinse în Strategia dezvoltării controlului financiar public intern în România, inclusiv cea referitoare la integrarea treptată a controlului financiar preventiv în sfera răspunderii manageriale.\r\rÎn aplicarea Legii nr.84/2003,prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.1.031/5.VIII.2003, s-au aprobat Normele metodologice privind stabilirea criteriilor de evaluare a controlului financiar preventiv la nivelul instituţiilor publice şi procedurile de intergare a acestuia în sfera răspunderii manageriale, precum şi rolul Ministerului Finanţelor Publice în cadrul acestui proces.\r\rÎn perioada imediat următoare s-au elaborat şi aprobat programările pentru anii 2003 – 2004 – 2005, în vederea derulării misiunilor de audit la nivelul instituţiilor publice unde se exercită controlul financiar preventiv delegat.\r