Controlul calităţii şi independenţa activităţii auditorilor - abordare şi practică generală în Germania

Autor:Georg TOMINSKI

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:imparţialitate, onorarii, controlul de calitate

Abstract:
Independenţa în exercitarea profesiei reprezintă baza serviciilor profesionale de audit financiar, având ca fundament normele de etică profesională. Aceste norme au fost formulate pentru auditori de către autoritatea competentă a Uniunii Europene prin codul etic al IFAC (Federaţia Internaţională a Contabililor), precum şi pe baza recomandărilor acesteia cu privire la independenţa auditorilor. Actul Sarbanes- Oxley din 2002 conţine noi reglementări cu privire la activitatea de audit, precum şi procedurile ce trebuie aplicate în cazul controlului asupra activităţii auditorilor, cu deosebire în ceea ce priveşte angajamentele de audit aferente societăţilor cotate la bursă. Noile reglementări nu se referă numai la auditori, dar şi la societăţile comerciale ca atare, ele fiind parte integrantă a activităţii de conducere a acestora. În decursul anilor, normele de şi reglementările din domeniul mai sus menţionat au fost revizuite, extinse şi perfecţionate în fiecare ţară.