Titluri de valoare şi instrumente financiare- identificare şi tratament contabil (partea II)

Autor:Prof. univ. dr. Elena DOBRE

JEL:

DOI:

Cuvinte cheie:instrumente financiare, titlurizare, datorii financiare, active financiare, instrumente de capitaluri proprii

Abstract:
Această analiză conduce la ideea că relaţia dintre titlurile de valoare şi instrumentele financiare este ca de la parte la întreg. Orice titlu de valoare este un instrument financiar, dat fiind că el corespunde conţinutului contabil al unui instrument financiar (generând active financiare, pe de o parte, şi datorii financiare sau instrumente de capitaluri proprii, pe de altă parte), pe când un instrument financiar nu este în mod obligatoriu un titlu de valoare dacă acesta nu este tranzacţionabil pe pieţele financiare monetare şi de capital. \r\n\r\nCriteriile de diferenţiere sunt de natură juridică, contabilă şi financiară. Definiţia instrumentelor financiare este până la un punct comună cu cea a titlurilor de valoare, în sensul că ambele sunt contracte ce generează în mod corelativ drepturi (active financiare) şi obligaţii (datorii financiare sau instrumente de capitaluri proprii) în contabilitatea întreprinderii emitente şi a întreprinderii deţinătoare sau investitoare. Noţiunile se diferenţiază numai prin tranzacţionarea lor pe piaţa organizată. Titlurile de valoare (primare, derivate şi sintetice) se tranzacţionează pe piaţa monetară (depozitele pe termen scurt în valută) şi pe piaţa de capital. Deşi au la bază un contract de generează active financiare şi datorii financiare sau instrumente de capitaluri proprii, instrumentele financiare nu sunt în toate cazurile contracte transmisibile prin tranzacţionare. \r\n\r\nAceste cazuri sunt contractele de leasing financiar, contractele forward, contractele swap, alte instrumente financiare, precum părţile sociale, titlurile de participare la fonduride investiţii etc. Pe de altă parte, dat fiind că opţiunile ca instrumente financiare sunt scrise şi se tranzacţionează în bursele de valori, ele sunt în acelaşi timp şi titluri de valoare. Diferenţierea între instrumente financiare şi titluri de valoare porneşte de la caracterizarea financiară şi contabilă a ambelor categorii. Metoda are la bază percepţia instrumentelor financiare în pieţele financiare, dată de capacitatea de tranzacţionare frecventă a acestora, ceea ce conduce la lichiditatea şi volatilitatea pieţelor financiare. \r\n\r\nTitlurile de valoare sunt de o mare varietate, dar, prin conţinutul lor, se separă în titluri de valoare primare (acţiuni, drepturi generate de acţiuni, obligaţiuni, drepturi generate de obligaţiuni, titluri de stat) titluri de valoare derivate (contracte futures, contracte la termen condiţionate- opţiuni) şi titluri de valoare sintetice (contracte futures pe indici bursieri şi opţiuni pe indici bursieri).