O perspectivă financiară asupra triunghiului fraudei

Autor:Drd. Ioan-Bogdan ROBU

JEL:C38, C58, K42, M42

DOI:

Cuvinte cheie:triunghiul fraudei, dimensiunile fraudei, rate financiare, analiza componentelor principale, analiza de regresie logistică

Abstract:
Încă de la începuturile primelor ei manifestări şi mai proeminent în contextul marilor scandaluri financiare, frauda financiară a atras atenţia şi a suscitat interes pentru identificarea principalilor factori determinanţi. Potrivit opiniilor cercetătorilor şi practicienilor avizaţi din domeniu, cunoaşterea factorilor avea rolul adoptării şi implementării unor mecanisme eficiente de prevenţie şi detecţie. Deşi actualmente, literatura de specialitate propune o serie de factori determinanţi, sintetizaţi sub forma unui triunghi al fraudei, principala problemă a acestor abordări o reprezintă orientarea cu precădere spre latura psihologică a acestui fenomen (frauda) şi mai puţin către partea financiară. Studiul de faţă îşi propune identificarea principalelor componente de ordin financiar ale fraudei pentru obţinerea unor funcţii de determinare a probabilităţii de apariţie a fraudei, pornind de la o serie de indicatori economico-financiari consacraţi, prin utilizarea unor metode statistice avansate de analiză a datelor. Obiectivele cercetării şi validarea ipotezelor de lucru s-au realizat pe baza studierii unui eşantion de 65 de firme fraudate şi nefraudate, cotate pe principalele pieţe financiare la nivel mondial. Pentru obţinerea rezultatelor cercetării, datele au fost prelucrate cu SPSS 19.0.