Activele intangibile emergente: Un studiu longitudinal asupra generatorilor de valoare din sectorul IT şi riscului inerent de audit

Autor:Dr. Sergiu PETRICĂ

JEL: M 42, L24

DOI:

Cuvinte cheie:generatori de valoare, active necorporale, capital intelectual, preţul acţiunilor cotate, relevanţa din perspectiva valorii, risc inerent, continuitatea activităţii

Abstract:
Auditarea companiilor cu operaţiuni bazate pe cunoaştere a devenit din ce în ce mai complexă, în special în contextul plasării factorilor determinanţi ai valorii firmelor din „noua economie” in afara bilanţului sub forma activelor intangibile emergente. Condiţiile economice actuale, caracterizate de creşterea incertitudinii pot, de asemenea, contribui la sporirea complexităţii subiectului.\r\n\r\nPentru a facilita demersurile auditorilor s-a efectuat un studiu longitudinal pe un număr de 20 de companii listate pe piaţa NASDAQ pentru o perioadă cuprinsă între 2004 şi 2011, cu scopul de a furniza cuantificări, bazate pe Modelul Ohlson adaptat, resurselor utilizate de organizaţiile IT în raport cu preţul acţiunilor cotate ale acestora. În acelaşi timp s-a investigat corelaţia dintre activele necorporale incluse în situaţiile financiare şi aceleaşi preţuri ale acţiunilor.\r\n\r\nDupă examinarea influenţei a peste 80 de generatori de valoare autorul consideră că rezultatele obţinute vor ajuta auditorii să identifice elementele cheie ale afacerilor IT şi vor oferi linii directoare pentru evaluarea riscului inerent, iar aceste determinări vor sta la baza deciziilor privind capacitatea companiilor de a asigura continuitatea activităţii pe baza unor indicatori măsurabili.