Studiu explorator al cunoașterii problematicii fraudei financiare din perspectiva auditului financiar

Autor:Drd. Ioan-Bogdan ROBU

JEL:B20, C14, M42

DOI:

Cuvinte cheie:cunoaștere științifică, analiză calitativă și cantitativă, fraudă financiară, audit financiar

Abstract:
Privită ca una dintre problemele majore cu care s-a confruntat societatea umană, în diferite etape ale dezvoltării ei, frauda financiară a suscitat și continuă să prezinte interes pentru ceea ce reprezintă cercetarea științifică. Cunoașterea exhaustivă a principalelor direcții de cercetare privind problematica fraudei financiare poate conduce la propunerea unor mecanisme eficiente privind prevenirea și detectarea actelor frauduloase, utile auditorului financiar în cadrul misiunii de audit. Studiul își propune o analiză calitativă și cantitativă a literaturii de specialitate privind problematica fraudei. Scopul acestui studiu îl reprezintă identificarea și cuantificarea influenței factorilor determinanți ai dinamicii subiectelor privind problematica fraudei financiare, din perspectiva auditului financiar. Studiul s-a realizat pe un eșantion format din 50 de articole știinţifice publicate în principalele jurnale de specialitate, indexate în baze de date internaționale, în perioada 2002-2011. Rezultatele studiului indică o influenţă semnificativă a politicii editoriale a jurnalelor în care sunt publicate articolele științifice analizate, precum și a tipologiei articolelor științifice asupra subiectelor de cercetare abordate în articolele considerate în eșantionul analizat. Pentru obţinerea rezultatelor cercetării, analiza datelor s-a realizat cu ajutorul softului statistic SPSS 19.0.