Analiza relaţiei auditor – client şi efectul asupra independenţei auditorului

Autor:Masterand George Silviu CORDOȘ, Asist. univ.dr. Melinda Timea FÜLÖP

JEL:M 42

DOI:

Cuvinte cheie:audit extern, BVB, FTSE 100, calitatea auditului, rotația auditorului

Abstract:
\r\nStudiul propus prezintă analiza relaţiei auditor – client şi efectul asupra independenţei auditorului. Motivația analizei relației auditor – client a fost actualitatea și importanța rolului auditului și a raportului de audit. Astfel, la nivelul literaturii de specialitate s-au întreprins o serie de studii privind rolul auditorului și rotația auditorului. În cadrul acestui articol se prezintă rezultatele unui studiu cantitativ care vizează rotația auditorilor în cadrul entităților cotate la bursă. Rezultatele cercetării arată că, deși România este o ţară emergentă cu o piață de capital în dezvoltare, entitățile din categoria I a Bursei de Valori București tind la o auditare efectuată de către unul din marile cabinete de audit. Autorii consideră că şi în această cercetare se confirmă ipotezele din literatura de specialitate conform cărora schimbarea / rotaţia auditorului este, per ansamblu, o măsură cu efecte preponderent negative, aducând asigurări marginale în ceea ce priveşte independenţa auditorului.