Analiza riscului asociat vânzării pe credit comercial, la nivelul societăților comerciale românești

Autor:Lect. univ. dr. Mirela GANEA, Asist. univ. drd. Adriana IOȚA

JEL:G11, G30, M41

DOI:

Cuvinte cheie:credit comercial, risc de neîncasare, analiză de tip scoring

Abstract:
Cea mai mare parte a societăților comerciale dintr-o economie de piață lucrează cu credit comercial – livrează produse, execută lucrări, prestează servicii a căror contravaloare urmează să o încaseze la o dată ulterioară. În intervalul cuprins între data livrării produselor şi data încasării preţului acestora, societatea furnizoare îndeplineşte rolul de finanţator (creditor) al activităţii clientului său, asumându-și riscul neîncasării acestor sume.\r\nÎn vederea cuantificării și diminuării riscului pe care şi-l asumă o entitate economică în momentul vânzării pe credit comercial, autorii au dezvoltat un sistem integrat de analiză, compus din indicatori specifici la nivel de balanţă comercială. Sistemul analizează aspectele esenţiale ale activităţii firmei beneficiare a creditului comercial, identifică şi cuantifică, printr-un sistem de tip scoring, riscul ca aceasta să nu-şi poată onora obligaţia de plată la scadenţă. În funcţie de nivelul de risc detectat, sistemul recomandă utilizatorului său perioada de creditare şi contravaloarea bunurilor de vândut pe credit comercial. Acest sistem de analiză serveşte firma furnizoare, care vinde pe credit, constituindu-se într-un instrument fiabil de management al riscului comercial.