Evaluarea calității raportării financiare: cazul României

Autor:Drd. Andra GAJEVSZKY

JEL:C12, D53, M41

DOI:

Cuvinte cheie:Standardele Internaționale de Raportare Financiară – IFRS, raportare, angajamente, evaluare, România

Abstract:
Scopul acestei cercetări este acela de a investiga calitatea raportării financiare la nivelul societăților listate pe Bursa de Valori din București, înainte și după adoptarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară - IFRS- pentru situațiile financiare individuale (anul 2012 a fost primul an al aplicării acestor standarde pentru situațiile financiare individuale). Datorită faptului că această analiză vizează evaluarea calității raportării financiare ante și post adoptarea IFRS, cercetarea a fost realizată pe o perioadă de trei ani, între 2011 și 2013. Eșantionul este reprezentat de cincizeci de companii listate la Bursa de Valori din București, piața primară, categoria I și II, entități care publică situațiile financiare individuale conforme cu IFRS începând cu anul 2012. În vederea evaluării calității raportării financiare, s-a utilizat o metodă indirectă, și anume modelul de angajamente al lui Dechow et al. (1995) în scopul estimării angajamentelor opționale, iar modelul de angajamente al lui Kothari et al. (2005) a fost utilizat pentru verificarea robusteței rezultatelor. Principalul aspect relevat de această cercetare se referă la faptul că, analizând angajamentele opționale, se poate observa că deviația standard cea mai mică este în 2013 (0,067), în timp ce în 2011 deviația standard este cea mai mare, de 0,509. Faptul că atât în 2012, cât și în 2013, deviația standard este mai scăzută decât în anul 2011 indică o îmbunătățire a calității angajamentelor ca urmare a adoptării standardelor internaționale de raportare financiară, rezultat care validează Ipoteza 1 a cercetării, și anume: companiile care întocmesc situațiile financiare individuale în conformitate cu IFRS prezintă o calitate sporită a raportării financiare post adoptare.\r\n\r\n