Aspecte privind calitatea rapoartelor de audit statutar

Autor:Conf. univ. dr. Daniel BOTEZ

JEL:M42

DOI:

Cuvinte cheie:audit statutar, raportul de audit, ISA 700, opinie de audit

Abstract:
Rapoartele de audit statutar trebuie să respecte câteva cerinţe de formă prevăzute de standardele profesionale, referitoare la componentele raportului de audit, titlurile şi conţinutul acestor componente, ordonarea acestora sau exprimarea opiniei. Ele au scopul ca aspectele de fond pe care auditorul le constată să fie prezentate în raport pe baza unor practici profesionale unitare şi consecvente. Astfel, utilizatorii situaţiilor financiare şi, implicit, ai rapoartelor de audit pot obţine informaţii uniforme, inteligibile şi coerente.\r\nStudiul a avut ca obiectiv să constate gradul în care rapoartele de audit întocmite de către auditorii entităţilor de interes public cotate respectă cerinţele stabilite de standardele profesionale aplicabile şi modul în care aceste rapoarte demonstrează utilizarea corespunzătoare a conceptelor şi vocabularului profesional.\r\nConstatările autorului au avut ca referinţă cerinţele referitoare la titlul raportului de audit, destinatarul/destinatarii acestuia, paragraful introductiv, responsabilitatea conducerii, responsabilitatea auditorului, exprimarea opiniei, referiri la alte cerinţe legale.\r\nAutorul a pus în evidenţă o serie de aspecte care demonstrează că nu în toate cazurile sunt respectate cerinţele profesionale şi că nu se demonstrează utilizarea riguroasă a vocabularului profesional. \r\n