De la agresivitate si optimizare fiscala, la conformari legale – realitati si tendinte in raportarile financiare din Romania

Autor:Costel ISTRATE, Maria GROSU, Ioan-Bogdan ROBU

JEL:H25, H71, M41

DOI:10.20869/AUDITF/2026/182/008

Cuvinte cheie:impozitul pe profitul companiilor; planificare fiscala; agresivitate fiscala; optimizare fiscala; companii necotate; cota efectiva de impozitare; cota legala de impozitare;

Abstract:
Majoritatea studiilor empirice din literatura contabila si financiara privind companiile romanesti analizeaza populatii sau esantioane de companii listate la Bursa de Valori Bucuresti fie pe piata reglementata, fie pe piata alternativa AeRo, fie pe ambele piete. Prezentul studiu are ca obiectiv analiza datelor contabile furnizate de companii nelistate si disponibile pe un portal al Ministerului Finantelor Publice (https://data.gov.ro/). Aceste companii aplica normele contabile romanesti (NCR). Pentru masurarea nivelului de agresivitate fiscala a firmelor platitoare de impozit pe profit, s-a calculat cota efectiva de impozitare (CEI) ca raport intre cheltuielile curente cu impozitul pe profit si profitul inainte de impozitare si s-a utilizat acest indicator pentru a masura nivelul de optimizare fiscala (urmand modelele deja existente in literatura de specialitate). Principalele rezultate arata ca, daca se utilizeaza CEI medie, rezultatele sugereaza ca nu exista aproape nicio diferenta intre cota legala si cea efectiva. Cu toate acestea, intuitiv, acest rezultat nu pare sa caracterizeze foarte bine mediul economic romanesc, astfel ca s-a recurs la utilizarea diferentei dintre cota efectiva de impozitare si cota legala de impozitare (CEI-CLI). Acest din urma indicator arata o situatie complet diferita, cu diferente semnificative intre CEI si CLI. Rezultatul confirma, intr-o anumita masura, ca, la nivel individual profitul contabil este foarte adesea departe de profitul fiscal, 2/3 din observatii fiind in situatii despre care se poate spune ca demonstreaza aplicarea unor tehnici de planificare fiscala, cu cote efective semnificativ mai mici decat cele legale.

Abstract(349KB)
Articol(726KB)