Reforma auditului a luat startul!
Autor:
Prof. univ. dr. Horia NEAMȚU
JEL:
M 42
DOI:
Cuvinte cheie:
reformă, instituţii europene, studiu de impact, supraveghere, piaţa auditului
Abstract:
Profesia de auditor financiar este marcată de adoptarea, de către Parlamentul European, la data de 3 aprilie 2014, a Directivei de modificare a Directivei 2006/43/CE privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate şi a Regulamentului privind cerinţele specifice referitoare la auditul statutar al entităţilor de interes public, reglementări prin care, la nivel european, s-a dorit realizarea unei reforme a activităţii de audit financiar.\r\nComentariul pe care îl publicăm în acest număr trece în revistă principalele modificări aduse prin aceste norme, precum şi câteva din problemele mai importante legate de aplicarea lor. Este cert că această reformă, sub aspectul noutăţilor pe care le conţine, dar mai ales din punct de vedere al aplicaţiilor practice ale măsurilor stabilite, oferă câmp larg de acţiune exprimării experienţei profesionale, precum şi cercetărilor ştiinţifice asupra fenomenelor care vor apărea. În acest sens, în finalul comentariului se exprimă intenţia organizaţiei profesionale din România – Camera Auditorilor Financiari – de a mobiliza resursele tehnice necesare pentru a facilita procesul de asimilare a noilor reglementări.\r\n